Dispozitive de termoformare
Domeniu: Spaţiu
Denumire: Dispozitive de termoformare
Sursa de finanţare: Contract 002/71442000/2014 (acronom: CRONUS) cu Agenţia Spaţială Europeană, MT Aerospace Germania
Descriere: În vederea reducerii costurilor de fabricaţie şi a greutăţii rezervoarelor de oxigen şi hidrogen lichid pentru treapta superioară a lansatorului Ariane, a fost proiectat un rezervor avînd două 2 compartimente, unul pentru pentru hidrogen lichid, celalalt pentru oxigen lichid, separate de un perete comun. Din considerente de rezistenţă şi pentru a nu permite transferul termic între cele 2 compartimente, hidrogenul lichid având temperatura de 20 K (-253°C), iar oxigenul lichid 50 K (-223°C), peretele comun are formă complexă şi o structură de tip sandwich.
Componenta cheie a peretelui despărţitor este o piesă dintr-un material specific, situată între două feţe subţiri din aluminiu, având o formă parabolică în sectiune transversală, iar în regiunea ecuatorială un spaţiu ce asigură o decuplare termică suplimentară. Realizarea unei astfel de piese complexe a impus dezvoltarea unei tehnologii de termoformare, stabilirea parametrilor de lucru, proiectarea de dispozitive adaptate acestui material cu transfer termic redus. Procedeul de termoformare a impus calculul şi proiectarea unor matriţe stabile termic, cu o formă complexă, adaptată tehnologiilor specifice materialelor compozite şi procedeelor utilizate în termoformarea în instalaţii de tip autoclavă..
Ca urmare a dezvoltării tehnologiilor şi a acestor dispozitive de termoformare a fost posibilă realizarea unui perete cu transfer termic extrem de redus între zona de hidrogen lichid şi zona de oxigen lichid. Testele au demonstrat viabilitatea procedeului, corectitudinea tehnologiilor şi precizia dispozitivelor. Utilizarea unui singur rezervor cu perete comun în locul a două rezervoare, unul de LOX şi celalalt de LH2 permite creşterea randamentului lansatorului şi a sarcinii utile trimise în spaţiu.
Beneficiar: MT Arospace Germania, Agenţia Spaţială Europeană
Recunoaştere: Implicarea INCD TURBOMOTOARE COMOTI în proiect a fost menţionată cu ocazia prezentărilor proiectului CRONUS la conferinţele la care a participat MT Aerospace, contractorul principal.
Institutul National de Cercetare - Dezvoltare Turbomotoare COMOTI
Tel.: 021-434 02 40; 021-434 01 98 / 409
Fax: 021-434 02 41
marius.teodorescu@comoti.ro